Stele Olimpice: Iosif Sîrbu, cel dintâi trăgător de elită

 Ziarul „Adevărul“ prezintă, aşa cum a anunţat la sfârşitul lui 2011,  cei mai importanţi campioni olimpici ai României. Iar primul succes major s-a produs în urmă cu aproape 60 de ani, la Helsinki.

 

iosif sarbu

Înainte de al Doilea Război Mondial, participările sportivilor români la Jocurile Olimpice au fost sporadice, ei nefiind sprijiniţi în demersul lor de autorităţile statului. În 1924, de pildă, echipa de rugby a României a câştigat prima medalie, de bronz, pentru ţara noastră. Cum la turneul parizian n-au participat decât trei echipe, mulţi tind să se amuze pe seama acestui rezultat. Trebuie ţinut însă cont de faptul că rugbyştii au participat atunci pe banii lor şi din chetă publică, deplasarea fiind făcută cu trenul, la clasa a treia.

În 1936, la Berlin, Iosif Rang avea să cucerească argintul în concursul olimpic ecvestru, la sărituri peste obstacole, iar primul titlu a fost obţinut abia în 1952, la tir, în condiţiile în care sportivii noştri n-au participat la cea dintâi ediţie a JO de după război (Londra 1948). Ultima performanţă i s-a datorat tot unui reprezentant al sporturilor de sorginte militară, lui Iosif Sîrbu. Deloc surprinzător, până în 1950 educaţia fizică dezvoltân­du-se la noi graţie demersurilor unor conducători ai armatei regale.

Citeşte mai mult...

Inaugurare casa Olimpică

Click pentru a mări Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), a inaugurat marţi, 27 septembrie a.c., Casa Olimpică edificiu care va găzdui noul sediu al forului olimpic şi Muzeul Sportului.
Ceremonia de inaugurare s-a bucurat de prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, preşedintelui Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Patrick Hickey, preşedinţi de Comitete Olimpice Europene, ambasadori şi reprezentanţi ai Guvernului României dar şi preşedinţi de federaţii sportive.
De asemenea, la eveniment au luat parte numeroase personalităţi din lumea sportului românesc precum Nadia Comăneci, Ion Tiriac, Nicu Vlad, Ivan Patzaichin, Iolanda Balaş, Elisabeta Lipa, Doina Melinte alături de alţi 70 de medaliaţi olimpici.

Citeşte mai mult...

Pagina 1 din 2